Jurizare la Concursul literar

Mai jos sunt patru creatii de la Concursul literar ( doar atât am primit ) Vă rog mult, dacă reuşiţi, să citiţi toate creaţiile şi să acordaţi puncte tuturor astfel.

Pentru locul I - 4 puncte

Pentru locul II - 3 puncte

Pentru locul III - 2 puncte

Mentiunea - 1 punct

Iată câteva cerinţe:
- să fie un text care să conţină cele trei moduri de expunere: descriere, naraţiune şi dialog;) Atat e suficient pentru jurizare...plus creativitate si ce mai credeti....) Nu se admit comentarii anonime...Le voi modera pe toate odată când mă voi întoarce din călătorie.

Măriuţa
Mariuta se uita curioasa pe geam afara. Stropi mari, jucausi se grabeau, se intreceau unul pe altul in zbor si ..."pic" se aruncau pe trotuar si se faceau alte bobite mici de apa ce zburdau in toate partile. O vreme urmarii joaca picurilor de ploaie cu o curiozitate si o atentie deosebita. Fusese trista toata dimineata fiindca isi pierduse dintisorul din fata si de cite ori se uita in oglinda isi vedea acel gol intre dinti...si nici de vorbit nu mai putea vorbii asa de bine ca limba ii scapa in golul acela si...cuvintele au inceput sa sune ciudat...
Statea asa cu nasul lipit de fereastra uitindu-se la ploaia vesela ce se scurgea din norul ala alb tocmai in fata casei ei...
Mamica ei o urmarea...
-Mariuta...tu stii ca Domnul Isus stie orice se intimpla cu tine?
-Stie si ca mi-am scos astazi dintele si arata asa de urit? spuse ea oftind...
-Sigur ca da...in Biblie spune ca nici un fir de par din cap nu ne cade fara stirea Lui...
Mariuta statu asa tacuta o vreme sa judece pe indelete cele spuse de mama ei...
-Si mai stii tu Mariuta ca El trimite ploaia si vintul si soarele si stie si este raspunzator de tot ce se intimpla in lumea asta?
-Daca zici tu mami...asa o fi; dar tot n-am inteles de ce-o fi trimis ploaia asta chiar acuma...ca sa nu pot eu sa ma joc pe afara...?
-Cum nu poti sa te joci pe afara? Cine te opreste?
-Dar ploua...si cu cine sa ma joc?
-Cum cu cine? Tu nu vezi citi stropi caracghiosi iti trimite Dumnezeu de sus si toti alearga jucausi si se joaca intre ei...parca ar zice "Mariutaaaa...hai si te joaca cu noi"...de ce nu iei si tu umbreluta si cizmulitele si iesi afara si te joci si tu un pic...in ploaie?
-Ihi...ca bine zici mami...Pot sa-l iau si pe Motocel cu mine?
-Sigur ca poti! Si nu uita...Domnul Isus iubeste pe copii...deseara sa ii multumesti pentru toate lucrurile, chiar si pentru ploaie.
..............
Mariuta iesi afara sa se joace cu stropii de ploaie. In mina tinea dintisorul ei pretioas. Deschise mina sa prinda un strop de ploaie si...scapa din mina dintisorul dupa care jelise toata dimineata...Mama ei o urmarea de dupa perdea...Necazul Mariutei trecuse deja...si Mariuta ei zimbea, dulce si stirb jucindu-se in ploaie...


FETITA DIN APA

Ia, uita-te ! Fetita asta din apa seamana cu mine ! Are si ea o codita de cal si parul ca spicul de grau, asa cum l-am mostenit si eu de la mama mea ... si o umbreluta super, cu floricele verzi si roz, ca asta a mea, pe care mi-a facut-o cadou mama pentru ca sa nu ma bata soarele in cap cand merg la plimbare pe plaja ... si o gentuta nostima, tot ca a mea, galbena si cu buline roz ... Tot de la mama o am ... mi-a dat-o anul trecut, de Mos Craciun, am vazut-o eu cum mi-a impachetat-o si a pus-o sub brad ... da' nu i-am spus ca sa n-o supar ... stiu eu ca parintii se bucura cand copiii mai cred in Mos Craciun ... Si ce chestie, pana si o pisica la fel cu a mea ai tu, fetito din apa ... oare, pisicile noastre s-ar juca frumos impreuna cum stiu eu ca fac alte animale ? ... Mai demult, mama m-a dus intr-o alta tara, care era foarte frumoasa si avea multi copaci verzi si inalti si iarba moale si tot felul de animale jucause si prietenoase, care alergau prin curtile oamenilor si se zbenguiau si nimeni nu le facea nimic ... Si-am vazut acolo niste canguri cu buzunar la burta, ca sa-si tina puii inauntru si sa le dea lapte si sa-i apere de orice rau ... asa cum face mama mea cu mine ... ca de-aia m-a dus in tara asta despre care-ti spuneam, sa mergem la un doctor faimos si sa vada ce are sangele meu ... ca e cam bolnav ... Si nu stiu ce i-a spus doctorul mamei ... ca ea a tot plans de-atunci ...

Tare-as vrea sa fim prietene, fetito din apa ! Ne-am juca asa de bine impreuna, ne-am invarti cu umbrelele deschise si poate ne-ar lua vantul si ne-ar duce in tara aia de departe si doctorul faimos m-ar face sanatoasa si am putea sa ne jucam si mai mult si mai frumos ... ce zici ? Mama mea m-a invatat multe lucruri despre oameni si prieteni si mi-a spus:

- Dorothea, oamenii sunt creati de Dumnezeu ca sa fie buni si sa se iubeasca intre ei. Dar oamenii mai fac greseli si se cearta si nu se mai inteleg si se despart ...

- Asa cum ati facut tu si tata ? Nu v-ati mai iubit ?

- Dorothea, eu si tata am ramas prieteni chiar daca nu mai stam impreuna ... si stii ca mai vorbim cu el ...

- Cum ati ramas prieteni daca el a plecat si are alta sotie ? Nu mi-ai spus tu ca prietenii se iubesc si se ajuta unul pe altul ? De ce te-a facut sa plangi si ti-a spus ca nu mai poate ramane cu noi pentru ca tu te ocupi prea mult de boala mea si nu mai ai timp pentru el ?

Mama nu mi-a mai raspuns pentru ca a inceput din nou sa planga ... si-mi pare rau ca i-am spus ce-am auzit c-au vorbit ei ... ea credea ca nu stiu ... asa sunt oamenii mari, cred ca noi, copiii, nu stim multe ... dar noi stim ... Uite, eu mai stiu un secret si te rog sa nu-l mai spui la nimeni, nimeni ... sa ramana secretul nostru ... Eu voi pleca intr-o calatorie ... nu stiu cand ... poate la noapte ... Merg intr-o tara cu strazi numai de aur stralucitor, unde raurile sunt din lapte si miere ... se numeste In Cer ! Si-acolo ma voi juca cu ingerii si o s-o gasesc si pe bunica mea, care a plecat mai demult ... Dar cel mai mult ma bucur c-o sa-L vad pe Domnul Isus si-o sa ma ia in brate asa cum a facut cu toti copiii pe care i-a intalnit atunci cand a fost si El pe pamant ... Si-acolo n-o sa mai fie nici-o boala ... La revedere, fetito din apa ... si daca nu mai vin maine sa vorbim, sa stii ca tot prietena ta am ramas, dar am plecat in calatorie ... si te-astept si pe tine ...


Al treisprezecelea raspuns

Eram singure. Ne plimbam printr-o mare de asfalt fierbinte si neprimitor. Umbra umbrelei prietenei mele abia daca imi racorea coada, iar ea, mai inalta cu vre-o trei cozi de pisica decat mine, isi misca alene piciorusele obosite prin aceasta caldura uscata emanata parca din vatra pamantului.
Si cum ne tineam noi de urat una alteia incepu a ploua usor din inaltul cerului, de parca mi-ar fi auzit ruga miorlaita de pui de mata vargata, neam cu tigrii cei mari si puternici care ne asteapta sa ne intoarcem in Africa sau in Asia sau intr-o zona cu foarte mult verde parca, asa cum de multe ori aminteste prietena mea. Ne-am bucurat enorm de umezeala care aduce viata pe pamant de mii de ani, chiar mai inainte decat toate cele noua vieti ale mele si am ramas spectatoare intru binefacerea ploii!
Nu a durat mult, dar a fost de ajuns pentru a ne imbujora si binedispune si..
- Mura, ma aud strigata, ce noroc pe noi draga mea micuta sa avem parte de ploaie pe canicula asta si ce ma bucur ca toti au fugit pe sub copaci, iar noi am ramas singurele asa cum ne place!
Si ma lua si ma smotoci bine si ma mangaie pe burtica asa cum imi place, mai ales cand vine ora de culcare si trebuie sa ne odihnim, ca maine o luam iar de la capat cu plimbarile si cu joaca fara sfarsit. Cu toate astea ramasei ca trasnita cand am vazut o alta pisicuta mica si vargata tot din neamul tigrilor cum ma priveste ingandurata din fundul lacului adus de ploaie. Parea tot un pui ca mine, cu coada ridicata, ochii albastri si ingandurati tinand-o de mana pe cine credeti? Pe Ariana, prietena mea cea mai buna..
Nu se clintea, doar ma pironea cu o privire un pic mirata de prezenta noastra acolo ; dar intr-un tarziu mi-am dat seama ca norii imi oferisera in dar, pentru ca sunt cuminte si destul de putin miorlaita in comparatie cu alte surate d-ale mele, o sora geamana din zona cu mult verde de care Ariana imi povesteste adeseori.
- Putem sa o luam cu noi acasa, mieunai suav cu ochisorii setati pe functia `fa ca mine sau ma sinucid` inspre prietena mea, insa nu stiu din ce motiv ea statea pe vine gratios si culegea o perla pe care am vazut-o abia atunci, pesemne tot un dar vrajit venit de peste mari si tari cu picaturile de ploaie!
- Mura, Mura, draguta mea prietena, cat de mult semeni tu cu aceasta perla ce mi-a cazut de la umbrela de soare a mamei, haide acum sa mergem caci ploaia tocmai ce-a stat si nu vreau sa ajungem fleasca acasa ca intotdeauna dupa o ploaie..si rade zgomotos ca o margareta in bataia razelor solare!
Cu greu imi iau ramas bun de la ruda mea ce inca ma pironeste cu privirea din lacul ce deja a inceput sa se evapore..si odata cu asta ploaia isi i-a inapoi imaginea solitara ce a venit in zbor cu ea lasandu-ma singura cu Ariana si cu inocentele noastre de copii liberi si fericiti!
Chiar si acum, dupa ani si ani de la acea intamplare, cand am devenit o pisica mamica in toata firea, iar Ariana are doi pui ce doarme si se joaca cu ai mei, inca mai am in suflet imaginea inocenta a doi copii care printr-o simbioza fericita a vietii si-au imaginat intr-o zi ca primesc daruri miraculoase de la ploaie si ca cerurile aud ruga celor la nevoie trimitandu-le povesti printre stropii de ploaie si curat va zic voua :
- De am fi macar a zecea parte cuprinsi de fericirea si avantul acelor clipe rupte de timp si tot am detine imens suflet in maturitatea noastra cotropitoare! Noapte buna, copii!




MINUNEA IUBIRII LUI HRISTOS

Ceea ce omida numeşte sfârşitul
Un fluture numeste inceputul
(R.Bach)

Când eram mica ,mi se vorbea despre minuni, şi-am înţeles ca minunile se întâmplă daca crezi în ele. In mintea mea de copil am început sa caut o minune .Si am găsit-o în pământ ;ca pe cea mai mare minune ,minunea pământului care rodeşte şi hrăneşte o lume întreagă .Mi se explica la câmp de bunica: sădeşti o sămânţă în pământ şi spui o rugăciune. Dacă eşti om bun pământul ţi-o primeşte şi-ti va da un rod bun, dacă nu, nu va rodi Si abia mai târziu am înţeles ce minuni de fructe şi legume ne da pământul prin simpla sămânţa pe care o punem în pământ. "De unde ştie pământul ca i-am pus o sămânţa de fasole şi nu una de cartof? am întrebat-o pe bunica .De la Dumnezeu, aşa a lăsat El sa dea fiecare sămânţa rod după soiul ei. Oh! mi-am zis, înseamnă ca de fapt Dumnezeu e cel care porunceşte pământului sa ne dea hrana cea de toate zilele. Ce mare e pământul şi ce bun cu noi ! Desigur şi Dumnezeu era bun cu noi ,dar el era aşa de sus ,aşa de departe…pământul atât de jos, atât de aproape !
Si minunea pământ a rămas câţiva ani în mintea mea de copil de copil ,până când am descoperit o alta minune, :minunea Om! Nu era mai mare decât minunea pământ ,era altceva. Nu era omul în maturitatea lui ci miracolul Facerii. Fătul care creste acolo în burtica mamei lui ,asta da minune !era peste puterile mele sa înţeleg cum sta bebeluşul acolo cuminte şi mai ales cum ia el fiinţă ,cum "răsare" acolo în burtica mamei lui. Am făcut imediat asociaţie cu pământul şi mi-am zis ca aşa trebuie sa fie: copilul se afla acolo pentru ca cineva a pus o sămânţa de iubire în sufletul femeii şi pentru ca a fost om bun a dat rod !In imaginaţia mea de copil era suficient ca o femeie sa iubească şi sa primească dragostea unui bărbat ca sa şi aibă un copil de la el …pai altfel cum?? Salvarea a venit tot de la bunica .,,Ii face Dumnezeu -aşa mi-a zis – pe copii ii face şi-i da Dumnezeu. Tot Dumnezeu? Înseamnă ca e foarte puternic daca porunceşte pământului sa rodească şi copilului sa crească în burtica mamei lui. Ei da ,dar Dumnezeu era sus şi aşa de departe …copii erau jos şi atât de aproape!
Si minunea facerii a durat până când am descoperit o a treia .Simpla , mult mai simpla decât toate; deşi imateriala totuşi reala ,foarte ,foarte reala :marea minune a iubirii lui ISUS HRISTOS !Am aflat intr-o zi ca Dumnezeu a dat tot ce-a avut mai bun ,a dat pe singurul sau fiu, sa moara pentru noi oamenii, pentru mine şi pentru tine , pentru toţi aceia care cred în EL N-am putut sa înţeleg atunci cum m-a iubit atât de mult deşi niciodată n-am meritat ,cum m-a găsit deşi nu l-am căutat, şi cum m-a iertat deşi atât de atât de mult L-am îndurerat…Nu ştiam cum sa-i păstrez iubirea, nu ştiam ca trebuie sa-l primesc în viata mea ca Domn şi Mântuitor, mai târziu m-am trezit ca L-am pierdut prin încâlcitele şi neînţelesele cărări ale adolescentei. L-am regăsit mai tirziu când eram deja debusolata şi descurajata, când am descoperit ca nu este suficient sa admiri iubirea şi sacrificiul lui Isus Hristos, ci sa trăieşti pentru El, nu sa-l simpatizezi, ci să-L iubeşti cu toata fiinţa ta, cu toata inima ta…
Si deodată Dumnezeu n-a mai fost acolo sus şi aşa de departe… ci aici, pe pământ, în inima mea şi atât de aproape!

“Căci iată ca Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”
(Luca,17:21)